Creatorii Integration Game

Sabin
MUREȘAN

Life Coach, Trainer & Muzician

pestera-4

Sabin MURESAN

Co-creatorul jocului Integration Game

Life Coach, trainer & muzician

Sabin lucrează ca antrenor și facilitator holistic, cultivând spații de armonie între corp, minte și spirit. Este trainer certificat HeartMath, facilitând programe de coerență inimă – creier.

Sabin și-a petrecut ultimii douăzeci de ani trăind și lucrând pe patru continente, contribuind la proiecte de creare a păcii de la nivel instituțional la cel de comunitate.

Principalele sale domenii de activitate includ găzduirea de cercuri de bărbați și tabere de armonizare masculin – feminin.

Sabin e pasionat de muzică și alpinism, și iubește mișcarea liberă în natură.

Poti să îl contactezi pe Sabin pentru:

  • Relații conștiente
  • Coerență inimă – creier și reziliență
  • Masculinitate conștientă
  • Integrare psihosomatică
  • Ghidaj energetic intuitiv

Limbi: română, engleză

Iunia
PAȘCA

Scriitoare, Gazdă cercuri de femei

iunia

Iunia PASCA

Co-creatoare Integration Game

Scriitoare, gazdă cercuri de femei

Iunia și-a petrecut ultimele două decenii în ~ 60 de țări, într-o călătorie exterioară ce s-a întâmplat concomitent cu o călătorie interioară profundă, în care a învățat enorm despre ea însăși și despre viață cu fiecare nouă țară, persoană și experiență cu care s-a întâlnit.

Pasionată de scris și educație holistică, Iunia a facilitat spații de învățare pe patru continente, pentru mii de oameni de toate vârstele. Este de asemenea facilitatoare de dans conștient, yoghini și hipnoterapeut, și adoră să găzduiască cercuri de femei, precum și tabere de armonizare a femininului și masculinului din interior.

Oamenii spun că Iunia e întruchiparea „bucuriei vieții”, iar ea crede că asta se datorează super-puterii ei de a aprecia cele mai mici lucruri din viață. Iunia se consideră binecuvântată să-și trăiască pasiunile în fiecare zi!

Limbi vorbite: română, engleză

Facilitatorii Noștri Online

Daniela
DORU

Meditation
Teacher

daniela-doru

Daniela DORU

Meditation Teacher, Mindfulness Coach and Voice of Joy

Daniela și-a petrecut ultimii 20 de ani descoperind ce înseamnă dezvoltarea personală în toate ariile vieții sale. Această călătorie a început ca o proiecție către lumea exterioară, studiind și analizând modul în care oamenii reacționează și se comportă, până când și-a dat seama că acești stimuli externi îi oglindeau propria lume interioară.

Asumându-și multe roluri – mamă, soție, profesor, prietenă, soră, fiică – a ales să învețe cum să creeze armonie în viața ei, transformând conflictele în relații pline de iubire și bucurie, prin conectare autentică cu ceilalți.

Daniela învață cu inima pentru a-și cultiva mintea, și este pasionată de a crea contexte de siguranță emoțională, atât online cât și offline, pentru ca și cei care interacționează cu ea să poată cultiva descoperirea de sine și dezvoltarea personală.

În prezent lucrează cu părinți, profesori și adolescenți oferind cursuri și sesiuni individuale, creând contexte de dezvoltare personală prin Mindfulness, Comunicarea NonViolente, Educația Holistică, empatie și o acceptare profundă a fiecărui om exact așa cum este.

Limbi vorbite: română, engleză

Horațiu
STĂNCULESCU

Medic de reabilitare
medicală

Horatiu STANCULESCU

Medic de reabilitare medicală

Horatiu este pasionat de leadership, vorbit în public, și sprijinirea celor din jur să își împlinească adevăratul lor potențial prin mentorare. Alte hobby-uri includ fotografia (amator), scrisul, privitul păsărilor, proiecte handmade, călătoriile, ciclismul și artele marțiale.

Este entuziasmat de dinamica masculin-feminin, și mai ales despre cele patru arhetipuri (Rege, Magician, Razboinic, Amant). Motivația sa este să lase o moștenire într-o lume mai bună. El crede că putem infăptui multe dacă muncim împreună. Pe parcursul carierei sale din Toastmasters, Horațiu și-a descoperit talentul în moderarea intâlnirilor și a fi o gazdă călduroasă.

Acest lucru l-a ajutat să creeze un mediu optimist în cadrul fiecărui joc Integration Game. Pe perioada pandemiei, a fost unul dintre pionierii care a ajutat a testa jocul prin mediul online.

Acestea au continuat mai apoi, cu formarea unei comunități mari. El mărturisește că a simțit magia acestui joc grozav și din acea zi dorește să o împartă pretudindeni!

Limbi vorbite: Română, Engleză.

Amalia
GHIBAN

Coach &
Facilitatoare Holistică

Amalia GHIBAN

Coach & Facilitatoare Holistică

Amalia e pasionată de dezvoltare Umană și conexiunea cu Divinul. Rădăcinile ei sunt românești, casa ei în prezent este Portugalia, iar călătoriile îi oferă libertate.

În ultimii 8 ani, a servit la creșterea personală și spirituală a oamenilor din diferite părți ale lumii, utilizând unelte precum life coaching, arta găzduirii, meditație ghidată, lucrul cu respirația, dansul liber și sexualitatea sacră.

Este interesată, printre altele, de șamanism, înțelepciunea plantelor, stări de conștiință expandate, conștiență mentală, emoțională și fizică, astrologie și yoga.

Munca ei se desfășoară în formă individuală și de grup, în persoană și online, în Engleză, Română și Portugheză.

Magia jocului Integration Game i-a captat atenția imediat, și iubește să creeze spații sigure și sacre unde alți oameni pot să experimenteze darurile acestui joc minunat.

O poți contacta pe Amalia pentru:

  • Coaching intuitiv și holistic – reconecteazate cu autenticitatea din tine
  • Gazduire de spații pentru dezvoltare personală și spirituală – de la cercuri la retreaturi
  • Sexualitate conștientă și divină – Procese individuale, de cuplu și de grup
  • Meditații Ghidate – Vizualizare creativa pentru aliniere internă

Limbi: română, engleză, portugheză

Gyorgyi
BORBELY

Cadru
didactic

20200727_123213

Gyorgyi BORBELY

Cadru didactic 

Gyorgyi lucrează cu copiii cu cerințe educaționale speciale, şi acasă este aşteptată de două fete minunate. Crede că este o experiență unică să lucrezi cu copiii, poți învăța de la ei multe lucruri importante, cum ar fi acceptarea, răbdarea şi iubirea necondiționată.

Muzica şi dansul ocupă un loc important în viața ei, folosindu-le atat pentru bunastarea ei, cat si în profesia ei, in scopuri terapeutice.

„Ceea ce nu poate fi exprimat cu cuvinte, poate fi spus prin intermediul dansului şi muzicii”.

Fiind absolventă a facultății de psihologie, este mereu interesată de autocunoaştere, relaţii interumane şi de misterele psihicului uman.

Este o persoană optimista si deschisă la experiențe noi, şi un spirit jucăuş.

Pandemia a ajutat-o să descopere jocul Integration Game, şi a fost dragoste la prima vedere. Consideră că acum a venit timpul să împărtăşească şi cu alții această experiențã minunată.

Limbi vorbite: română, engleză, maghiară

Bogdan
TRUȘCĂ

Software
Developer

IMG_20200809_171143-1

Bogdan TRUSCA

Bogdan are 34 de ani, lucrează în domeniul IT ca software developer.

Am 34 de ani, lucrez în IT și job-ul meu este de full stack software developer.

Sunt pasionat despre programare, electronice și muzica, nu neapărat în aceeași ordine :).

Am doi copii și în timpul liber îmi place să mă uit la emisiuni despre limita științei, cum ar fi mecanica cuantică, teorii și speculații.

Am o imaginatie activă și îmi place foarte mult Integration Game.

L-am descoperit jucând online în timpul pandemiei și am fost plăcut surprins.

Nu o sa întru în detalii despre joc, despre cat de fain este și cât de adânc merge, experiența asta este pentru tine sa descoperi.

Iei pastila albastra sau cea roșie?

Hint, Matrix quote 🙂

Limbi vorbite: română, engleză

Ana
LAZĂR

Profesoară
Kriya Yoga

72d79275-ae31-44c9-bbb6-5f5d3a69213a

Ana LAZAR

Profesoară Kriya Yoga

Ana e ilustrator și designer grafic independent, combinând creativitatea jucăușa cu o călătorie interioară profundă. Cautarea ei inițiala spre interior a dus-o în India, unde a devenit studentă și profesoară de Kriya Yoga din tradiția (Parampara) Siddhanath.

Ana iubește pictura, jurnalul creativ și confecționarea de jucării, precum și drumeția montana, alpinismul și pur și simplu să fie în natura.

Prin meditație, ea transformă greutatea emoțională și mentală în ușurința bucuriei și a încrederii. Prin prezenta și auto-cunoaștere, Anei îi face plăcere să ajute oamenii să își găsesească propria cale spirituală și creativă.

Cand a jucat pentru prima oară Integration Game a fost încântată de rapiditatea cu care maștile sunt lăsate deoparte și oamenii își deschid inimile unul față de celalalt. Acum se simte onorată să faciliteze spații de profundă conectare pentru oameni.

O poți contacta pe Ana pentru:

  • Inițiere in Kriya Yoga
  • Surya Yoga
  • Dezvoltare personală
  • Ilustrație digitala & design grafic
  • Transformare prin creativitate
  • Colaborări artistice

Limbi: Română, Engleză

Daria
HUPOV

Editor de filme,
Artist

072e69da-de7a-418a-b35d-b7ed07580ea4

Daria HUPOV

Editor de filme, Artist

Daria Hupov editează video-uri la o companie locală de producție de filme din Cambridge, UK. Ea are experiență în toate etapele creării unui film: de la conceperea unei idei și scrierea unui scenariu, până la ultimii retușări din post-producție. Daria lucrează la o varietate diversă de proiecte, cum ar fi documentare, scurtmetraje de ficțiune și video-uri pentru rețele de socializare.

În timpul liber ea compune poezii, scrie în jurnal, se plimbă cu bicicleta, are grijă de plantele ei și citește cărți științifice pe diferite teme, cum ar fi psihologie, inteligență artificială, boli genetice rare și multe altele. Interesul Dariei pentru Integration Game a început încă din primele etape ale conceptului său, când a încercat o primă variantă a jocului la începutul anului 2019. Misiunea jocului a rezonat cu valorile ei de a creea un spațiu sigur în care oamenii se pot exprima fără a fi judecați, indiferent de istoria și viziunea lor asupra lumii.

O poți contacta pe Daria pentru: 

  • editare de filme,
  • colaborare artistică

Limbi vorbite: română și engleză

Diana
CĂLIN

Life
Coach

07a63894-2f98-4de8-bcbe-d619925270a6

Diana CALIN

Life Coach &  Facilitator Trai Sustenabil

Diana cultivă contexte de trai tihnit, o viață cu mai multă bucurie, claritate, blândețe și sens. Împuternicește oamenii să-și (re)creeze țesătura propriei vieți, cu creativitate, putere și autenticitate întru sănătate interioară și abundență exterioară prin coaching.

Mirosul de pâmânt umed, picioarele mângâiate de roua dimineții, parfumul de trandafiri și trupul îmbălsămat de razele soarelui pot opri oricând timpul în loc pentru Diana.

În calitate de educator pentru trai sustenabil, Diana a facilitat în ultimii 10 ani contexte de învățare pentru oameni din peste 15 culturi de pe 3 continente. Această călătorie profesională a purtat-o în medii organizaționale foarte diverse: start-up, ONG, multinațională, instituții de învățământ, administrații locale, agenții regionale și ambasade.

 O poți contacta pe  Diana pentru:

– Life Coaching (sesiuni private)

– Găzduire și Facilitare de ateliere, cursuri și tabere pentru Trai Armonios (Online & Offline)

– Trai lent-  Trai fără Risipă- Economie Circulară

Limbi vorbite: Română, Engleză

Ioana
BĂRBOSU

Inginer
constructor

3734155d-e1d7-4a39-af1c-24f8241cd5a9

Ioana-Alexandra BARBOSU

Inginer constructor, Catalizatoare socială, Chef holistic

România este țara care a hrănit rădăcinile profunde ale Ioanei, iar de câțiva ani Canada a devenit căminul ce continuă să-i nutreasca experienta de viata. Inginer constructor de profesie, structura carteziana a Ioanei este cu blandete armonizată de pasiunea ei pentru hrana holistica, arta și dans. Datorită simțului său de organizare, spiritului de echipă, abilităților interpersonale și în special iubirii și respectului ei pentru oameni, Ioana creeaza usor spații și facilitează experiențe în care toți participantii se simt în largul lor.

Ioana adora muntele si își găsește cu usurinta plăcerea in natura, unde practica adesea Kung-Fu. Ioana e fascinata de biodiversitatea vietii, se simte inspirată de conversațiile profunde cu oamenii și o iubeste sa călătoreasca.

Ceea ce o împlinește pe Ioana este bucuria de a trai autentic și armonios, zi de zi, clipa de clipa, în aceste timpuri extraordinare.

Limbi vorbite: română, engleză, franceza, spaniola

Mihaela
BĂCANU

Life
coach

Mihaela BACANU

Life coach / Ambasadoare journaling

Sunt un spirit liber, mă bucur de viața mea din plin și îmi conturez în fiecare zi cea mai bună versiune a mea. Cred cu tărie că avem cu toții un potențial imens și că suntem capabili să facem lucruri incredibile atâta vreme cât ne dăm voie nouă înșine să fim extraordinari.

Mă împlinește să îi pot sprijini și ghida pe cei din jurul meu la atingerea celui mai înalt potențial al lor și a trăi o viață cu sens prin sesiuni coaching, training și prin crearea experiențelor personalizate de journaling.

Lucrurile care îmi aduc plăcere: alergarea, răsăriturile și apusurile, drumețiile și frumusețea naturii, boardgames, colorarea mandalelor, călătoriile, lectura și scrisul pe blogul meu.

În viața mea, caut să am conversații profunde și să creez relații autentice, de aceea apreciez și sunt recunoscătoare că pot găzdui și facilita aceste experiențe minunate de cunoaștere și integrare.

O poți contacta pe Mihaela pentru: coaching, training, journaling sau pur și simplu dacă vrei să pornești pe drumul de a scrie și nu știi de unde să începi.

Limbi vorbite: română, engleză, spaniolă

Oana
OȘAN

Psych-K Facilitator
Coach

baff9e25-e1b6-49f4-b54d-4d5f512ab863

Oana Oșan

Facilitator Psych-K / Life Coach

Oana se bucură de viață în Ținutul Pădurenilor. Este gazdă la Casa din Pământ, un loc unde ‘magia’ se petrece, oamenii se relaxează, caută, găsesc, explorează, se bucură și se conectează. Aceste cuvinte o și caracterizează pe Oana perfect.

Oana iubeste să ghideze oamenii spre o viață echilibrată prin coaching și sesiuni Psych-K, metoda ei preferată de rescriere a programelor din subconștient. Te mai poți întâlni cu ea explorând natura cu famila, prietenii sau cei interesați, jucându-se cu fiul ei sau facilitând Integration Game – cel mai recent hobby.

În ultimele două decenii, poate te-ai întâlnit cu ea în programe de teambuilding outdoor și aventură, workshop-uri/cursuri, sau doar bucurându-se de natură. E profund recunoscătoare pentru cele peste 800 de programe în care a fost implicată alături de 15.000 de oameni, experiențe care au modelat-o, oferindu-i posibilitatea să-și trăiască viața cu bucurie, cu tot ce vine.

Acum este pregătită să ducă explorarea interioară la un alt nivel și să dea mai departe din darurile primite.

O poți contacta pentru :

Sesiune Psych-K
Life coaching
Cazare la Casa din Pământ pentru sesiuni, workshop-uri sau doar ca să intri în ritmul naturii

Limbi vorbite: Română, Engleză

Anca Cristina
MĂCĂU

Innovation Programs
Facilitator

1aca65f3-48aa-47ff-a117-8205f77dba19

Anca Cristina Macau

Facilitatoare procese inovație

Încă de mică, Anca era captivată de lumea înconjurătoare și mult timp pașii ei au fost ghidați de întrebări legate de cum există și funcționează lumea, de la celule și vietăți până la cerul înstelat și aștrii giganți.

Anca și-a petrecut ultimii 8 ani călătorind și facilitând ateliere de creație în diferite colțuri ale lumii și de fiecare dată au fascinat-o mintea umană și modul în care noi idei apar din neant. Întotdeauna a încercat să cuprindă misterul creației în întelegerea sa, și de fiecare dată magia creatoare a ghidat-o mai profund în descoperiri interioare.

Acestei pasiuni și curiozități s-a adăugat iubirea față de natura și arta. Crede că Mama Natura este o artistă desăvârșită și cel mai bun mentor în a ne descoperi propria putere creatoare interioară.

În prezent, Anca se joacă cu artista interioară în crearea de tablouri cu mandale și obiecte de decor interior din macrame pe pagina punct.cu.punct.

Limbi vorbite: Romana, Engleza

EXPLOREAZĂ-ȚI
EMOȚIILE
ARMONIE
INTERIOARĂ
INTEGREAZĂ
ARHETIPURI
ONOREAZĂ-ȚI
MOȘTENIREA
RELAȚII
CONȘTIENTE
SELF
LEADERSHIP
EXPLOREAZĂ-ȚI
EMOȚIILE
ARMONIE
INTERIOARĂ
INTEGREAZĂ
ARHETIPURI
ONOREAZĂ-ȚI
MOȘTENIREA
RELAȚII
CONȘTIENTE
SELF
LEADERSHIP
ȚINEM LEGĂTURA
URMĂREȘTE-NE
VREI SĂ JOCI UN JOC?